Cum si unde se platesc amenzile
Ce se întâmplă în cazul în care primești o amendă?
Amenzi contraventionale:
Pentru persoanele fizice cu domiciliul fiscal în Sectorul 3 al Municipiului București, cadrul legal de constatare și aplicare al amenzilor este reprezentat de Ordonanța nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, printre care regăsim: amenzile de circulație și amenzile contravenționale aplicate de autoritățile administrației publice locale, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, amenzi aplicate de protecția mediului, administrare piețe și alți agenți constatatori care aplică amenzi contravenționale persoanelor fizice.
În cazul persoanelor juridice, amenzile se plătesc la domiciliul fiscal al contravenientului, după cum urmează: amenzi de circulație conform O.U.G nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și amenzi contravenționale aplicate în conformitate cu legislația în vigoare de către Directia Generala Impozite si Taxe Locale Sector 3.
Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor juridice în conformitate cu legislaţia în vigoare se fac venit integral la bugetul de stat, cu excepţia celor aplicate, potrivit legii, de autorităţile administraţiei publice locale şi amenzilor privind circulaţia pe drumurile publice, care se fac venit integral la bugetele locale ale unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale în care contravenientul îşi are domiciliul sau sediul, după caz.
Sumele obținute din amenzi (rovinieta, taxa pod Fetești-Cernavodă) aplicate de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere -CNAIR- se fac venit după cum urmează:
- La bugetul local sau la bugetul subdiviziunii administrativ-teritoriale din rază domiciliului contravenientului pentru amenzile aplicate persoanelor fizice
- La bugetul de stat pentru amenzile aplicate persoanelor juridice
Jumătate din minimul amenzii prevăzut de actul normativ se poate achita în termen de cel mult 15 zile de la dată înmânării sau comunicării procesului-verbal dacă agentul constatator face menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal. În caz contrar, se va plăti amendă prevăzută în procesul verbal.
În cazul în care amendă nu se plătește , Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale va putea începe executarea silită prin instituirea popririi sau chiar a sechestrului pe autoturisme sau chiar imobile.
MODALITĂȚI DE PLATĂ:
Persoana fizică
- Plata cu numerar
Se poate efectua plata în numerar, apelând la una din casieriile noastre situate în:
Sediul central - Str. Sfânta Vineri nr. 32
Punct de lucru - Str. Câmpia Libertății nr. 36
Punct de lucru - Str. Lucrețiu Pătrășcanu nr. 3-5
și/sau Oficiile Poștale din București, Oficiile CEC de pe raza Sectorului 3 al Municipiului București
2. Plata prin Card Bancar (POS). Se poate efectua plata prin card bancar , apelând la una din casieriile noastre situate în:
Sediul central - Str. Sfânta Vineri nr. 32;
Punct de lucru - Str. Câmpia Libertății nr. 36;
Punct de lucru - Str. Lucrețiu Patrscanu nr. 3-5
3. Plata cu ordin de plata (se poate face prin banca unde contribuabilul are cont deschis)
Persoanele fizice pot achita cu ordin de plata, specificând beneficiarul - " SECTORUL 3 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI", codul fiscal al beneficiarului - " 4420465", prin BNSMB - TREZORERIA SECTOR 3 și codul de cont corespunzător plății dorite. Totodată, la detalii plata se va completa ROL și/sau CNP și ce reprezintă plata (impozit clădiri, auto sau altele).
4. Plata prin Ghiseul.ro (Sistemul National Electronic de Plata Online cu Cardul Bancar)
Prin intermediul platformei Ghișeul.ro, se pot achita online obligațiile fiscale. Pentru această operațiune este nevoie de datele din buletin, o adresă de email validă și un card bancar. Pașii care trebuie urmati sunt prezentați pe site-ul www.ditl3.ro, la secțiunea „Ghid creare cont Ghișeul.ro”.
Beneficiarul platilor este Sectorul 3 al Municipiului Bucuresti, Cod fiscal 4420465
Impozit cladiri |
RO24TREZ7032107020101XXX |
Impozit teren intravilan |
RO68TREZ7032107020201XXX |
Impozit teren intravilan agricol |
RO68TREZ7032107020201XXX |
Impozit teren extravilan |
RO65TREZ7032107020203XXX |
Impozit teren folosinta |
RO22TREZ70321070250XXXXX |
Mijloace de transport |
RO43TREZ7032116020201XXX |
Concesiuni si chirii persoane fizice/juridice |
RO66TREZ70321A300530XXXX |
Publicitate sediu |
RO92TREZ70321180250XXXXX |
Publicitate panou |
RO92TREZ70321180250XXXXX |
Parcare |
RO92TREZ70321180250XXXXX |
Impozit spectacole |
RO51TREZ70321150201XXXXX |
Impozit videoteca / discoteca |
RO51TREZ70321150201XXXXX |
Amenzi eronate |
RO92TREZ70321A350102XXXX |
Amenzi auto |
RO92TREZ70321A350102XXXX |
Amenzi politia comunitara |
RO92TREZ70321A350102XXXX |
Amenzi corp control |
RO92TREZ70321A350102XXXX |
Amenzi diverse |
RO92TREZ70321A350102XXXX |
Taxa Judiciara de Timbru |
RO26TREZ70321070203XXXXX |
Taxa timbru extrajudiciar |
RO57TREZ70321340202XXXXX |
Alte incasari din impozite directe |
RO92TREZ70321180250XXXXX |
Taxe si Tarife ptr. Eliberare licente si autorizatii Functionare Urbanism |
RO48TREZ70321160203XXXXX |
Impozit pentru indeplinirea procedurii de divort pe cale administrativa |
RO39TREZ70321360250XXXXX |
Taxa pentru obtinerea calitatii de administrator de imobile de catre persoane fizice si juridice |
RO57TREZ70321340202XXXXX |
Mijloace de transport > 12 tone |
RO26TREZ7035033XXX000147 |
Amenzi RATB |
RO92TREZ70321A350102XXXX |
Mijloace de transport lente persoane fizice |
RO43TREZ7032116020201XXX |
3% Contract Publicitate |
RO92TREZ70321180250XXXXX |
Taxa Garaj |
RO92TREZ70321180250XXXXX |
Taxa ocupare domeniul Public |
RO92TREZ70321180250XXXXX |
Taxa organizare santier |
RO92TREZ70321180250XXXXX |
Persoana juridica
1. Plata cu numerar
Se poate efectua plata în numerar, apelând la una din casieriile noastre situate în:
Sediul central - Str. Sfânta Vineri nr. 32
2. Plata prin Card Bancar (POS) Se poate efectua plata prin card bancar, apelând la una din casieriile noastre situate în: Sediul central - Str. Sfânta Vineri nr. 32
3. Plata cu ordin de plata (se poate face prin banca unde contribuabilul are cont deschis)
Persoanele juridice pot achita cu ordin de plata, specificând beneficiarul - " SECTORUL 3 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI", codul fiscal al beneficiarului - "4420465", prin BNSMB - TREZORERIA SECTOR 3, codul de cont corespunzător plății dorite. Totodată, la detalii plata se va completa ROL și/sau CUI și ce reprezintă plata (impozit clădiri, auto sau altele).
Beneficiarul platilor este Sectorul 3 al Municipiului Bucuresti, Cod fiscal 4420465
Impozit cladiri |
RO71TREZ7032107020102XXX |
Impozit teren intravilan |
RO18TREZ7032107020202XXX |
Impozit teren intravilan agricol |
RO18TREZ7032107020202XXX |
Impozit teren extravilan |
RO65TREZ7032107020203XXX |
Impozit teren folosinta |
RO22TREZ70321070250XXXXX |
Impozit drumuri si cai ferate |
RO22TREZ70321070250XXXXX |
Mijloace de transport |
RO90TREZ7032116020202XXX |
Concesiuni si chirii persoane fizice/juridice |
RO66TREZ70321A300530XXXX |
Publicitate sediu |
RO92TREZ70321180250XXXXX |
Publicitate panou |
RO92TREZ70321180250XXXXX |
Parcare |
RO92TREZ70321180250XXXXX |
Impozit spectacole |
RO51TREZ70321150201XXXXX |
Impozit videoteca / discoteca |
RO51TREZ70321150201XXXXX |
Taxa hoteliera |
RO92TREZ70321120207XXXXX |
Amenzi eronate |
RO92TREZ70321A350102XXXX |
Amenzi auto |
RO92TREZ70321A350102XXXX |
Amenzi politia comunitara |
RO92TREZ70321A350102XXXX |
Amenzi corp control |
RO92TREZ70321A350102XXXX |
Amenzi diverse |
RO92TREZ70321A350102XXXX |
Taxa Judiciara de Timbru |
RO26TREZ70321070203XXXXX |
Taxa timbru extrajudiciar |
RO57TREZ70321340202XXXXX |
Alte incasari din impozite directe |
RO92TREZ70321180250XXXXX |
Taxe si Tarife ptr. Eliberare licente si autorizatii Functionare Urbanism |
RO48TREZ70321160203XXXXX |
Taxa pentru obtinerea calitatii de administrator de imobile de catre persoane fizice si juridice |
RO57TREZ70321340202XXXXX |
Mijloace de transport > 12 tone |
RO26TREZ7035033XXX000147 |
Amenzi RATB |
RO92TREZ70321A350102XXXX |
Mijloace de transport lente persoane juridice |
RO90TREZ7032116020202XXX |
3% Contract Publicitate |
RO92TREZ70321180250XXXXX |
Taxa Garaj |
RO92TREZ70321180250XXXXX |
Taxa ocupare domeniul Public |
RO92TREZ70321180250XXXXX |
Taxa organizare santier |
RO92TREZ70321180250XXXXX |
4. Plata prin sistemul de plata online Ghiseul.ro
Accesul la sistemul de plata on-line se face prin intermediul site-ului www.ghiseul.ro. Pașii care trebuie urmati sunt prezentați pe site-ul www.ditl3.ro, la secțiunea „Ghid creare cont Ghișeul.ro”.